Celine Song pune un preț pe dorință în Materialiștii, cu Dakota Johnson între Evans și Pascal

Materialiștii începe cu întrebarea pe care cele mai multe povești de dragoste o ascund: cât valorează un om. Lucy lucrează ca pețitoare în Manhattan și e plătită să prefacă dorul într-un tabel de înălțime, venit, vârstă și celelalte condiții pe care un client le recită înainte să lase iubirea să intre. Se pricepe, iar orașul îi răsplătește îndemânarea, fiindcă tratează căutarea unui partener ca pe încă o piață, cu cererea, oferta și prețul ei corect. Celine Song filmează această aritmetică fără să-și ferească privirea.

Pariul lui Song e să lase aparența bogăției să ducă argumentul. Camerele sunt degajate, lumina avantajează, hainele cad cum trebuie și nimic din cadru nu ridică tonul. Lucy se mișcă prin lumea aceasta ca traducătoarea ei cea mai fluentă, potrivind necunoscuți după condițiile declarate, până când acele condiții se întorc împotriva ei. Filmul întreabă dacă o femeie care vinde compatibilitate ca să trăiască mai poate recunoaște varianta care nu încape în formular.

Lecturi recomandateArta iubirii (2024) – Un film pe Netflix: Cum să seduci un hoț milionar

Distribuția e teza. Dakota Johnson o joacă pe Lucy ca pe o suprafață stăpânită, o femeie care a făcut din calm un instrument profesional și nu-l poate închide în viața privată. Pedro Pascal îl ia pe Harry, partida ce satisface orice indicator, bogat, blând, corect și tocmai de aceea ușor ireal, un răspuns fără frecare. Chris Evans îl joacă pe John, fostul, un actor a cărui carieră n-a pornit și a cărui întoarcere reintroduce singura variabilă pe care sistemul lui Lucy nu o poate evalua. Trei dintre cele mai simpatice chipuri ale cinemaului american sunt aici așezate ca o problemă, nu ca o fantezie.

Song ajunge aici dinspre Past Lives, debutul care a făcut din reținere o întreagă metodă, o poveste de dragoste măsurată în tăceri lungi și în nespus. Materialiștii păstrează reținerea și schimbă subiectul. Acolo unde primul film privea cum sentimentul supraviețuiește timpului și distanței, al doilea îl privește negociind cu banii. Continuitatea e la suprafață. E o regizoare care se încrede într-un cadru ținut și într-o cameră liniștită pentru munca pe care alte povești de dragoste o lasă pe seama muzicii.

Afacerea pețitului dă filmului comedia lui rece. Lucy poate numi într-o frază valoarea de piață a unui client și o face, iar cei care o plătesc vor exact acea claritate, un număr acolo unde înainte era neliniștea. Harry e ceea ce promit cifrele când se împlinesc; John e ceea ce cifrele au fost făcute să elimine. Filmul își păstrează simpatia pentru sistem suficient cât îndoiala lui Lucy să coste ceva, în loc să sosească drept lozincă împotriva banilor din prima rolă.

Ce nu lămurește filmul e dacă scapă de propria suprafață. O poveste de dragoste atât de frumos mobilată riscă să vândă tocmai ceea ce vrea să pună sub semnul întrebării, fiindcă hainele și apartamentele rămân seducătoare, fie că scenariul le dezaprobă, fie că nu. Și triunghiul se sprijină pe farmec, iar alegerea unor actori atât de ușor de iertat poate înmuia un argument căruia îi trebuie colți. O poveste care pune preț pe dorință tot trebuie să pună în scenă clipa în care prețul încetează să conteze, mult mai greu de filmat decât de enunțat.

Song regizează după propriul scenariu, al doilea ei film ca scenaristă și regizoare. Dakota Johnson conduce ca Lucy, cu Pedro Pascal ca Harry și Chris Evans ca John, iar Zoë Winters și Marin Ireland completează lumea din jur ca Sophie și Violet. Filmul durează 116 minute și stă între romance și dramă fără să se așeze de tot în niciunul. A24, studioul din spatele lui Past Lives, îl readuce.

Materialiștii a ajuns în cinematografele românești pe 15 august anul trecut, în cadrul unei lansări care în lunile următoare a străbătut Europa și America Latină. Acest drum se închide acum în Japonia, unde filmul ajunge în săli pe 29 mai sub titlul マテリアリスト 結婚の条件. Faptul că o poveste de dragoste despre momentul potrivit ajunge ultima pe una dintre cele mai mari piețe ale sale e un final nimerit: până și un film despre unirea oamenilor potriviți la clipa potrivită își ține propriul calendar.

Mai multe articole similare

Alycia Debnam-Carey

„Sandy Obrăjori: Salvăm Fundul Oceanului” Film de animație pe Netflix: Sandy Obrăjori și SpongeBob la salvarea laboratorului

‘The Perfect Find’ (2023) Rom-Com on Netflix. Movie Review

Ciocănitoarea Woody merge în tabără (2024) Film pe Netflix: reîntoarcerea neașteptată a lui Woody

Crăciunul ca de obicei: Un film norvegian pe Netflix care încearcă să accentueze latura multiculturală a Crăciunului

Familia Khumalo: O comedie sud-africană de la Netflix