Titlul este un termen de navigație. Navigația prin estimare (dead reckoning) este metoda prin care un marinar calculează poziția sa fără puncte de referință externe — fără stele, fără coastă vizibilă, doar un punct de plecare cunoscut, o viteză și un cap de drum menținut. Este o tehnică bazată în întregime pe încrederea în propriul calcul. Filmul face din aceasta mai mult decât o metaforă decorativă: povestea sa tratează exact asta — o poziție calculată pe baza unor date false, o dragoste construită pe ceea ce a fost tăinuit.

Andrzej Bartkowiak a ajuns la regie din fotografia de film. Creditele sale ca director de imagine — Prezumat nevinovat, Speed, Tandreturi — descriu un meșteșugar al cărui ochi a fost format în relația dintre lumină și greutatea morală a unei scene. Primele sale filme ca regizor, exerciții de acțiune cu Jet Li și DMX, erau produse conștiente de locul lor în ecosistem. Dead Reckoning este ceva mai mic și mai ciudat: un thriller lansat direct în VOD care debutează în registrul romanului de vară înainte ca mecanica unui complot de răzbunare să vină să-l revendice.

Decorul este Nantucket, insula din Massachusetts pe care tradiția literară americană a asociat-o mereu cu plecarea și catastrofa — Moby-Dick a pornit de acolo. Tillie (India Eisley) petrece vara la rude după ce și-a pierdut părinții într-un accident de avion. Accidentul are aparența hazardului până când nu mai are. Niko (KJ Apa) apare în lumina costieră cu ușurința pe care scenariile o rezervă protagoniștilor romantici, și cei doi pornesc arcul pe care genul l-a făcut familiar.

Revelația centrală are un nume: Marco. Scott Adkins joacă fratele lui Niko cu o intensitate controlată — un antagonist care nu este irațional, ci calculat, a cărui violență este organizată în loc să fie explozivă. Adkins și-a construit cariera demonstrând ce poate face un corp în cinematografia de acțiune; aici i se cere să demonstreze ce poate ascunde un chip, și reușește cu mai mult meșteșug decât arhitectura generală a filmului poate absorbi. Accidentul de avion era premeditat. Părinții Tilliei au fost asasinați. Romanul de vară se sprijină pe acest fapt tăinuit.

Problema centrală a scenariului este de ton. Registrul idilei estivale și cel al thriller-ului de răzbunare nu găsesc niciodată o gramatică comună; trecerea de la unul la altul se produce cu o bruscheță care pare structurală mai degrabă decât deliberată. James Remar, în rolul unei figuri din trecut a cărei cunoaștere a evenimentelor o depășește pe cea pe care o dezvăluie inițial, aduce gravitatea profesională a unui actor de caracter cu patruzeci de ani în exact acest tip de construcții, iar scenele sale au o ușurință pe care restul filmului o caută fără s-o susțină.

Camera lui Bartkowiak păstrează ceva din instinctul directorului de imagine: arhitectura de lemn și lumina atlantică a insulei Nantucket sunt tratate cu mai multă inteligență decât bugetul ar lăsa să se prevadă. Totuși, Dead Reckoning navighează în final cu o hartă care nu corespunde pe deplin teritoriului. Pentru spectatorii care apreciază un anumit meșteșug al filmului de acțiune cu buget redus, este suficient pentru a justifica 91 de minute. Ca argument dramatic despre ceea ce construim pe teren fals, filmul schițează întrebarea fără s-o răspundă.