Fotbal

Campionatul Mondial 2026, sferturi de finală: Spania trece de Belgia şi ajunge în semifinale prin golul unei rezerve care marchează mereu la final

Jack T. Taylor

Mikel Merino nu era pe teren când a început meciul, iar tocmai asta explică noaptea Spaniei. Mijlocaşul a privit din afară un joc pe care ai săi nu îl controlau, pe SoFi Stadium din Inglewood, aşteptând momentul în care selecţionerul l-ar fi trimis în teren. Când a venit acel moment, a repetat exact ce făcuse şi în eliminatoria precedentă: a apărut atunci când nimeni nu îl aştepta şi a dus Spania în semifinale.

Faza golului decisiv spune totul despre tipul de jucător care este. Pau Cubarsí a şutat de la distanţă, portarul de rezervă al Belgiei, Senne Lammens, nu a reţinut, iar Merino era acolo, pe respingere — la locul potrivit, în secunda potrivită. A fost a doua eliminatorie consecutivă în care rezerva Spaniei a deblocat situaţia. Când un tipar se repetă, încetează să mai fie noroc şi devine funcţie.

Analiza este incomodă pentru că Spania a câştigat fără să convingă. Construcţia s-a blocat, ieşirea de la propria poartă nu a funcţionat, iar echipa lui Luis de la Fuente a depins mai mult de momente izolate decât de control. Fabián Ruiz deschisese scorul în prima repriză, într-o fază pornită pe dreapta: Lamine Yamal a centrat, Dani Olmo a şutat, Thibaut Courtois a respins, iar Fabián a împins mingea în plasă. Înainte de pauză, Charles De Ketelaere a egalat cu capul.

De partea cealaltă, eliminarea Belgiei are gust de sfârşit de ciclu. Generaţia care promitea totul — Kevin De Bruyne, Romelu Lukaku — pleacă de la încă un turneu fără trofeul care părea, în urmă cu un deceniu, doar o chestiune de timp. Rudi García, selecţionerul belgian, spusese înaintea meciului că toată lumea se aştepta ca Spania să câştige. Privită acum, fraza sună a om care cunoştea deja deznodământul.

Trebuie spus că noaptea a lovit Belgia şi fizic. Căpitanul Youri Tielemans s-a accidentat la încălzire şi nu a mai jucat. Courtois, decisiv cât a fost pe teren, a ieşit accidentat în repriza a doua. Iar lui Lammens i-a revenit cel mai ingrat debut posibil — o eroare într-un sfert de finală de Mondial, exact la faza care a decis totul.

Aici intervine Merino ca să ordoneze povestea. Nu e cel mai bun jucător al Spaniei, nu e chipul acestei generaţii, nu e numele în jurul căruia se aşază echipa. E altceva, mai discret şi poate mai rar: jucătorul pe care antrenorul îl trimite când jocul se complică şi care răspunde. De două ori la rând, în clipa în care Spania avea cea mai mare nevoie de cineva care nici măcar nu jucase.

Rolul acesta are o exigenţă a lui. Să intri de pe bancă înseamnă să accepţi că meciul are deja ritm, temperatură şi frustrare adunată — şi că marja de eroare e minimă. Merino face totul să pară simplu. Nu se bucură ca un om surprins; se bucură ca unul care ştia că mingea va ajunge exact acolo.

Spania avansează, aşadar, cu o contradicţie nerezolvată. E semifinalistă la un Mondial fără să fi arătat fotbalul care a aşezat-o printre favorite şi ajunge aici sprijinită de un jucător care porneşte mereu din afară. Poate fi o fragilitate în faţa unor adversari de altă anvergură. Poate fi, la fel de bine, cea mai valoroasă resursă: un plan alternativ capabil să decidă meciuri mari.

Următorul obstacol e de alt calibru. Spania întâlneşte Franţa în semifinală, pe AT&T Stadium din Arlington, Texas, pe 14 iulie. Francezii au trecut mai devreme de Maroc fără efort vizibil, cu gestionarea celor care ştiu că meciurile care contează abia urmează.

În faţa unui asemenea adversar, întrebarea pe care o duce Spania cu ea este simplă şi incomodă: va continua să depindă de fotbalul care nu a apărut încă sau de rezerva care apare mereu? Deocamdată, răspunsul are un nume. Cu Franţa, rămâne de văzut dacă banca ajunge pentru acelaşi final a doua oară.

Etichete: , ,

Discuție

Există 0 comentarii.