Primul cadru al lui I’m No Longer Here se îndreaptă asupra mâinii lui Ulises, care ajustează cu atenție o antenă de radio. Ecranul este umplut de coafura sa făcută acasă—o explozie de culoare și defianță—and deja înțelegem că acest film nu va vorbi doar despre supraviețuire; este despre modul în care tinerii își conturează identitatea într-un univers haotic.

Drama din 2019 a lui Fernando Frías de la Parra, adaptată după propria sa poveste scurtă, urmează viața lui Ulises Sampiero (Juan Daniel García Treviño), un tânăr de 17 ani, lider al unei bande în Monterrey, Mexic. După o confuzie violentă cu un cartel local care îl obligă să fugă în Statele Unite, filmul alternează între viața sa din Mexic și realitatea dezorientantă a lui Queens. Este o poveste despre deplasare, ștergerea culturală și agonia nostalgiei—dar și despre reziliența culturii tinerețe.

Forța filmului constă în portretul său imersiv al subculturii Kolombia, un univers pe care Frías de la Parra îl cunoaște evident foarte bine. Scenele în care Los Terkos—banda lui Ulises—dansă la ritmuri de cumbia încetinită (cumbia rebajada) sunt electrice. Muzica vibrează prin fiecare cadru, camera mișcându-se în sincron cu corpurile dansatoarelor. Aceste momente par vii, capturând energia brută a rebeliei tinerețe și bucuria fugară a apartenenței. García Treviño este captivant, interpretarea sa emanând atât vulnerabilitate, cât și atitudine. Când Ulises dansează, nu este doar mișcare—este o declarație de sine, un refuz de a fi șters.

Structura neliniară a filmului adaugă inițial textură, reflectând starea fragmentată a lui Ulises. Dar pe măsură ce narativa alternează între Mexic și Statele Unite, dezorientarea devine un dezavantaj. Unele tranziții par abrupte, chiar deranjante, extragându-ne din poveste în loc să ne adâncim în ea. Ritmul eșuează și în Queens, unde Ulises se luptă să se adapteze la viața printre muncitori zilnici. Aceste scene lipsesc de viță comparativ cu cele alături de Los Terkos, iar fără aceeași bogăție culturală, par plictisitoare.

În schimb, Frías de la Parra face alegeri regizoriale curajoase care dau roade. Utilizarea sunetului este remarcabilă—când Ulises ajunge în Queens, filmul devine aproape mut, singurul sunet provenind din radio pe care îl strânge pieptul său. Este o metaforă puternică a izolației sale și unul dintre puținele momente în care structura neliniară sporește în loc să distragă.

Distribuția secundă oferă interpretări solide, deși unele personaje par subdezvoltate. Xueming Angelina Chen, în rolul Linii, nepoata îndrăgostită a angajatorului lui Ulises, se remarcă. Bunătatea și curiozitatea ei servesc ca ancoră emoțională necesară în secvențele din Statele Unite, dar chiar ea pare mai mult o idee decât un personaj tridimensional.

Originalitatea filmului constă în focalizarea asupra culturii Kolombia, o subcultură rar văzută pe ecrane. Colona sonoră de cumbia rebajada este inventivă, conferind filmului o identitate auditivă distinctă. Dar structura neliniară, deși ambițioasă, uneori pare un truc mai degrabă decât un mijloc semnificativ. Povestea ar beneficia de mai multă cohesion—unele momente emoționale sunt mai puțin puternice pentru că ne sunt aruncate constant între linii temporale.

În ceea ce privește genul, I’m No Longer Here se mișcă pe linia subțire dintre drama de formare a unui tânăr și comentariu social. Reușește să captureze spiritul rebeliei tinerețe, dar eșuează când încearcă să abordeze teme mai largi precum migrația sau deplasarea culturală. Amestecul nu este întotdeauna armonios, lăsând unele secvențe neechilibrate.

În esență, acesta este un film pentru cei care apreciază povestirea brută și specific culturală. Dacă ai simțit vreodată durerea de a fi dezrădăcinat—fie din casă, comunitate sau identitate—lupta lui Ulises va rezona. Dar nu este o vizionare ușoară. Structura neliniară cere răbdare, iar unii spectatori pot să se simtă frustrați în loc de miși.

Frías de la Parra a creat un film vizual strălucitor și curajos care ia riscuri—dar nu toate reușesc.

Etichete: drame, Jonathan Espinoza, Juan Daniel Garcia Treviño, Luis Fernando Frías de la Parra, Xueming Angelina Chen, Ya no estoy aquí

Ritmul Rebeliunii Tineretului în Fața Haosului

Conținut similar

Disney o încredințează pe Tiana lui Colman Domingo și Robert O’Hara: o poveste nouă, nu un remake

Iubire la birou aduce pe Netflix o comedie romantică pentru adulți, cu Jennifer Lopez la conducerea unei companii aeriene

Ray Gunn: regizorul Brad Bird explică de ce filmul nu a ajuns niciodată la Pixar

„Noaptea vârcolacilor” pe Netflix: O Comedie Franceză de Familie Despre Călătorii în Timp

Dune: cum Villeneuve a transformat răbdarea într-un argument cinematografic

„Ehrengard; Arta seducției” (2023) | Film pe Netflix | Recenzie: Un film minunat de amuzant

Discuție