Cinema

Memorie: Liam Neeson joacă un asasin care își pierde mintea, într-un thriller care își uită cea mai bună idee

Martin Campbell îi oferă lui Neeson cea mai interesantă premisă din ultimii ani — un ucigaș care aleargă împotriva propriei memorii — și apoi se mulțumește cu filmul pe care îl face mereu.
Martha Lucas

Memorie sosește cu singurul lucru care lipsește de obicei thrillerelor târzii ale lui Liam Neeson: o idee de care nu scapi. Eroul său este un asasin plătit a cărui memorie este roasă de un Alzheimer precoce — un om care ucide pentru a trăi și care nu se mai poate baza pe singurul instrument cerut de meserie, propria amintire. Pentru câteva scene, premisa aceasta face ceva cu adevărat tulburător tiparului obișnuit al lui Neeson, răzbunătorul aspru cu un dar foarte precis. Aici darul cedează, însemnările mâzgălite pe antebraț sunt ultimul fir care i-a rămas, iar răzbunătorul aleargă contra cronometru în propriul cap.

Apoi filmul din jurul ideii se impune din nou. Regizat de Martin Campbell — meșterul care l-a relansat de două ori pe James Bond cu GoldenEye și Casino Royale — și scris de Dario Scardapane, Memorie este un remake al thrillerului belgian The Memory of a Killer (2003), la rândul lui inspirat din romanul lui Jef Geeraerts. Alex Lewis (Neeson) acceptă o slujbă în El Paso, refuză să ucidă o adolescentă victimă a traficului și devine un capăt liber pe care cineva puternic vrea să-l taie. De cealaltă parte a cazului se află agentul FBI Vincent Serra, interpretat de Guy Pearce, care urmărește aceeași pistă de exploatare a copiilor și bani până la intangibila magnată imobiliară jucată de Monica Bellucci.

O idee mai bună decât filmul din jurul ei

Distribuirea lui Pearce este mutarea cea mai isteață a filmului, și o știe: un semn făcut cu ochiul către Memento, pelicula lui Christopher Nolan clădită integral pe un om incapabil să formeze amintiri noi. Memorie râvnește la această descendență. Caută ambiguitatea morală: un ucigaș care nu e doar omul bun nedreptățit, un sistem în care poliția și bogații sunt încâlciți, un final mai aproape de tragedie decât de triumf. Campbell filmează primele secvențe cu o reală economie, iar Neeson, într-un registru mai jos și mai trist decât îi permit de obicei filmele de acțiune, face lizibilă dezagregarea fără să exagereze vreodată tremurul.

Unde pierde firul

Dar gravitatea o ia mereu înaintea execuției. Pentru un thriller semnat de omul care a filmat două dintre cele mai bune deschideri de acțiune ale Bondului modern, Memorie e ciudat de inert: mult dialog, puțină din descărcarea cinetică pe care premisa pare s-o promită și, în mod curios, reticent să tragă arsenalul pe care îl încarcă vreme de o oră. Agentului lui Pearce îi prisosește procedura și îi lipsește viața interioară; Bellucci, o prezență cu adevărat impunătoare, rămâne împotmolită într-un rol care îi cere doar să fie rece și puternică. Intriga corupției se așază în forma altor o sută de noir-uri de graniță, iar cârligul tulburător — un ucigaș care ar putea uita de ce ucide — se reduce la un mecanism de scenariu în loc de motorul de spaimă care ar fi putut fi. Rezultatul pare, în formularea Hollywood Reporter, straniu de gol în miez.

Aceasta e frustrarea filmului Memorie: încearcă. Așa cum recunoștea Variety, țintește măcar spre ceva mai serios decât obișnuita comandă Neeson-cu-pistol, iar primul act lasă să se întrevadă un film mult mai bun și mai întunecat pitit înăuntru. Fundația bună se vede: o premisă puternică, un regizor capabil, un protagonist care înclină spre vulnerabilitate, nu spre răzbunare. Doar că nu acoperă niciodată distanța dintre intenție și impact. Filmul are o deschidere bună, un mijloc promițător și un verdict pe care nu-l merită niciodată pe deplin.

De văzut pentru Neeson, care găsește tristețea de sub formulă, și pentru rarul thriller al lui Campbell care preferă melancolia spectacolului. Așteptați-vă însă la dezamăgirea unui film care își amintește exact ce vrea să fie și uită, iar și iar, cum să ajungă acolo. Memorie este mijlocul harnic al unui gen capabil de mult mai mult — și, judecând după propriile sale prime douăzeci de minute, ar putea fi și el.

Discuție

Există 0 comentarii.