Andrew Scott citește cerul, iar Brendan Fraser duce războiul în Pressure, de Maras

Cea mai mare invazie pe mare încercată vreodată atârnă de un barometru. Aceasta este situația pe care Anthony Maras o pune în scenă în Pressure: o campanie hotărâtă nu pe plajă, ci într-o cameră strâmtă de pe coasta engleză, unde un meteorolog scoțian citește hărți de presiune în timp ce cei mai puternici comandanți ai continentului așteaptă să vorbească. Inamicul este vremea. Prognoza este singura armă din cameră.

Mareele, lumina lunii și o spărtură îngustă între furtuni lasă comandamentului aliat o fereastră de doar câteva zile. Ratarea ei înseamnă retragerea flotei, scurgerea secretului, putrezirea avantajului. Căpitanul James Stagg trebuie să citească trei sisteme care se închid peste Canalul Mânecii și să-i spună comandamentului suprem ce va face cerul. O greșeală într-o direcție sau alta și oamenii se îneacă ori războiul e pierdut. Maras ține violența în afara cadrului și lasă așteptarea să facă treaba.

Lecturi recomandateAmanda Nell Eu va primi Premiul pentru Talent Emergent Women In Motion 2024 la Cannes

Andrew Scott îl joacă pe Stagg ca pe o reținere. Interpretarea trăiește din ceea ce reține: un om sigur pe cifrele lui și conștient că nimeni din cameră nu vrea să le audă, care își ține vocea egală în timp ce presiunea crește. Brendan Fraser, în rolul lui Dwight D. Eisenhower, oferă contragreutatea. Eisenhowerul său este comanda înțeleasă ca munca de a absorbi certitudinea altora și de a duce singur costul ordinului. Distribuția se citește ca o teză despre temperament sub povară, nu ca strălucire de vedete.

Maras și-a făcut un nume din izolare. Filmul care l-a lansat a comprimat o atrocitate reală în coridoare și case de scară și a făcut din apropiere groază. Pressure strânge din nou cadrul și schimbă un hotel asediat pe o stație meteorologică și o hartă de comandă. Instinctul e același: să iei un fapt al cărui sfârșit e consemnat și să cauți tensiunea în minutele pe care nu le-a filmat nimeni, în disputele și ezitările pe care manualele le reduc la o singură linie.

Istoria îi dă lui Maras ceasul său. În ajunul traversării plănuite, o vastă depresiune atlantică înainta spre Canal, iar echipa americană, condusă de Krick, citea aceleași date și voia să pornească. Stagg a văzut deschizându-se în spatele frontului o scurtă creastă de presiune ridicată, o fereastră de poate o zi, și a pariat totul pe ea. Debarcarea a fost amânată cu douăzeci și patru de ore, apoi încredințată acelei spărturi înguste. Filmul face din acest dezacord adevărata sa bătălie: două feluri de a citi același cer, cu invazia drept miză.

Decorul poartă sensul. Filmul trăiește printre barografe și instrumente de alamă, hărți redesenate de mână, telefoane care sună vești proaste, ploaie care lucrează la geamurile unei case rechiziționate. Sunetul face munca grea. Furtuna rămâne în afara cadrului, prezentă doar ca vreme pe sticlă și ca zumzetul unei camere care nu poate dormi. Maras tratează instrumentele drept personaje și harta drept scenă. Textura este teza. Un război se poate roti pe o izobară.

În jurul celor doi protagoniști, Maras ține o cameră care lucrează. Summersby a lui Kerry Condon se mișcă prin ea ca lucrul cel mai apropiat de o conștiință, singura căreia i se îngăduie să înregistreze cât costă decizia. Trasatoare împing jetoane pe o hartă, operatori radio țin liniile deschise, ofițeri subalterni cară hârtii între birouri pe care nicio istorie nu le va numi. Filmul e la cel mai bun nivel când privește aceste mâini în locul chipurilor celebre, când greutatea ordinului cade pe cei care nu îl pot da.

Ceea ce Pressure nu poate evita este finalul său. Toți știu că invazia a pornit, așa că suspansul trebuie să vină din altă parte decât din deznodământ, iar o piesă de cameră despre o prognoză cere publicului să găsească într-o ceartă meteorologică aceeași priză ca într-o debarcare. Filmul riscă și schema oamenilor mari. Construit în jurul lui Eisenhower și Stagg, îi poate lăsa pe Kay Summersby și pe meteorologul american care nu e de acord drept mobilier în loc de oameni, iar o poveste atât de închisă nu are unde să ascundă o scenă slabă.

Kerry Condon o joacă pe căpitanul Kay Summersby, șoferița și aghiotanta lui Eisenhower. Chris Messina este Irving P. Krick, meteorologul american al cărui optimism se ciocnește de prudența lui Stagg. Damian Lewis apare ca mareșalul Bernard Montgomery. Maras regizează pornind de la documentul istoric al prognozei care a amânat debarcarea cu o zi și face din dezacordul celor doi meteorologi coloana vertebrală a dramei. Munca de gen o fac hărțile și ceasurile, nu lupta.

Pressure durează 100 de minute și se așază ca thriller cu istoria și războiul în spate. După lansarea americană, data de România nu a fost încă confirmată la momentul publicării, în cadrul unui traseu internațional întins pe toată toamna. Filmul sosește întrebând dacă cel mai hotărâtor ordin al războiului a fost, în cele din urmă, o citire a cerului.

Mai multe articole similare

„Tot mai aproape” – Film pe Netflix: O poveste tragică despre iubire, frumusețe și moarte în cheie japoneză

Cine este Aslıhan Malbora? Vedeta turcă de televiziune și film

„Banger”: Vincent Cassel își demonstrează versatilitatea în această comedie extravagantă de pe Netflix

„Cea mai frumoasă fată din lume” ajunge pe Netflix: O comedie romantică de Valentine’s Day cu o întorsătură

„Totul se termină cu noi”: Un film profund melodramatic cu Blake Lively

„Povestea marii seducții” (2023) Film pe Netflix. Recenzie: Puterea apropierii, un scenariu bine scris și, mai presus de toate, pasiunea unei echipe dedicate realizării unui film bun