Muzică

Warp Records a creat IDM, Boards of Canada i-a dat suflet

Noah Brandt

Inteligenta muzicii de dans n-a fost niciodată un gen ușor de numit. Termenul a venit din urma unui sunet pe care Warp Records îl dezvolta de ani de zile în Sheffield, muzică electronică gândită pentru căști și sufragerii, nu pentru ringurile de dans. Ce a stabilit casa de discuri prin seria sa fondatoare Artificial Intelligence, Boards of Canada a distilat mai târziu în ceva și mai pătrunzător: o versiune de muzică electronică ce folosea căldura analogică și sunetul deliberat degradat nu pentru a simula nostalgia, ci pentru a o produce.

Poziția lui Warp la intersecția dintre bleep techno și ceva mai lent și mai straniu a transformat casa de discuri într-una construită pentru audiție serioasă, nu pentru nopți de club. Artiști precum Aphex Twin, Autechre și Squarepusher au definit vocabularul formal al genului, construind muzică de o complexitate matematică și o precizie rece. Dar duo-ul scoțian Marcus Eoin și Mike Sandison, care înregistrează sub numele Boards of Canada, au adăugat ceva ce acești artiști lăsaseră neexplorat: căldură emoțională.

Albumul lor de debut, Music Has the Right to Children, și-a construit texturile din sintetizatoare vintage, mostre manipulate din emisiuni pentru copii și ritmuri bit-crushed care evocau amintiri pe jumătate uitate. Lansat prin Warp, alături de Skam Records în Marea Britanie și Matador în Statele Unite, s-a remarcat de la prima audiție prin contrast cu producțiile mai clinice ale casei de discuri. Acolo unde mare parte din IDM era arhitectural și rece, Boards of Canada erau oblici și calzi. Criticii au observat că duo-ul „a făcut muzica robotică să sune vie”.

Influența s-a extins în direcții pe care arhitecții fondatori ai IDM-ului nu le preziseseră. Artiști la fel de comerciali precum Tycho și la fel de apreciați critic precum Bibio și-au construit cariere pe șablonul Boards of Canada. Muzica electronică ambientală contemporană, genul care umple playlisturile de streaming pentru muncă concentrată și audiție nocturnă, se hrănește din logica emoțională pe care Music Has the Right to Children a stabilit-o: puterea unui ritm care nu insistă, semnalul degradării. Analiza mai amplă a MCM despre pariul de un miliard de dolari al muzicii pe autenticitate examinează cum această poftă de căldură în locul perfecțiunii algoritmice a devenit o forță structurală în economia streamingului.

„Inteligent” din IDM merită chestionat. Mulți artiști asociați genului au respins eticheta încă de la început, Aphex Twin și Autechre în mod notabil, pentru că sugera că altă muzică electronică era cumva mai prejos. Catalogul Boards of Canada, la rândul său, nu este deosebit de intelectual în sens academic. Lucrările lor cele mai puternice reușesc prin sentiment, nu prin teorie. Motivul pentru care șablonul a supraviețuit acolo unde mare parte din IDM-ul timpuriu a devenit un artefact de epocă este tocmai acela că Eoin și Sandison au prioritizat emoția înaintea complexității.

Albumele ulterioare Boards of Canada au trasat șablonul în direcții mai întunecate. Geogaddi a introdus structuri matematice și referințe oblice în aceeași căldură analogică; The Campfire Headphase a stratificat texturi de chitară care estompau granița dintre electronic și pastoral; Tomorrow’s Harvest a abandonat aproape complet căldura în favoarea unei sumbre cinematice. Warp, între timp, a continuat să extindă linia: Flying Lotus, Oneohtrix Point Never, Yves Tumor și Nala Sinephro au construit cu toții pe fundația pe care casa de discuri a așezat-o cu primele sale lansări electronice.

Boards of Canada nu au mai lansat material de studio nou de la Tomorrow’s Harvest. Tăcerea lor și-a produs propria mitologie, dar catalogul rămâne accesibil permanent pe marile platforme de streaming. Formațiile shoegaze și indie electronice care lucrează în prezent în același registru emoțional, inclusiv artiști pe care MCM i-a acoperit precum Movieland și bdrmm, demonstrează că planul rămâne în uz activ.

Etichete: , , , , ,

Discuție

Există 0 comentarii.