Scenariul lui David Golden pentru Minciuni periculoase îşi anunță teza în prima scenă şi petrece nouăzeci de minute fără să o dezvolte. O tânără care curăță o conacă goală, reflecția ei distorsionată în mobilele lustruite — o imagine cu adevărat greutate teatrală, menajera ca oglindă a casei pe care o îngrijește. Ceea ce urmează abandonează această promisiune cu o eficiență care pare aproape deliberată.

Minciuni periculoase este un thriller Netflix regizat de Michael M. Scott. Katie (Camila Mendes), o chelneriță fără loc de muncă, acceptă un job ca îngrijitoare a lui Leonard (Elliott Gould), un văduv bogat și singur în conacul său din Chicago. Când Leonard moare și îi lasă toată averea lui Katie, aceasta și soțul ei Adam (Jessie T. Usher) se trezesc în centrul unei anchete penale, prinși în testamente ascunse și amenințări multiple.

Premisa are potențial. Thrillerele de moștenire au o lungă tradiție literară — de la manevrele de salon ale Agathei Christie la studiile de vinovăție prin proximitate ale Patriciei Highsmith. Ceea ce distinge genul la cel mai bun nivel nu este secretul dezvăluit la final, ci contaminarea morală care se acumulează în protagonistă pe măsură ce se apropie de el. Minciuni periculoase nu urmărește aceasta. Katie rămâne în mare parte reactivă, iar scenariul nu o întreabă niciodată ce înseamnă, de fapt, să accepte moștenirea.

Mendes aduce personajului o sinceritate care menține filmul vizionabil în pasajele mai slabe. Gould oferă prestația cea mai completă: acea autoritate particulară a celui care știe exact cât timp îi mai rămâne — o căldură pe care intriga nu o merită. Usher rămâne blocat între funcția dramatică și cea narativă a personajului, iar cele două se anulează reciproc.

Regia lui Scott este profesionistă în sensul că execută instrucțiunile fără să adauge nimic. Conacul din Chicago, care ar trebui să funcționeze ca o prezență — opresivă, seducătoare, complice —, se citește mai degrabă ca o locație de filmare. Montajul nu are un ritm propriu; pur și simplu asamblează scene în secvență, mizând că spectatorul va furniza țesutul conjunctiv pe care scenariul refuză să îl ofere.

Minciuni periculoase nu este incompetent. Este slab scris. Distribuția găsește mai mult în margini decât a pus scenariul acolo, iar un text mai bun cu aceiași actori ar fi produs ceva demn de discuție. Așa cum este, este un thriller Netflix care confundă aparența mecanicii narative cu o adevărată intrigă — un exercițiu de gen care uită că exercițiul necesită meșteșug real.