Seria

Greșeli mari pe Netflix nu-i o serie despre crimă. E o serie despre ipocrizie

Un pastor gay, o soră pierdută și crima organizată din New Jersey: familia ca scenă a minciunilor care s-au acumulat prea mult
Veronica Loop

Dan Levy revine la televiziune după șase ani de la Schitt’s Creek cu o farsă criminală în opt episoade în care doi frați din New Jersey ajung, fără să vrea, în lumea crimei organizate. Ceea ce Greșeli mari (Big Mistakes) spune cu adevărat despre identitatea construită, autoritatea morală și conversațiile familiale nesfârșit amânate merită o analiză care depășește cu mult genul.

Există un tip de comedie care nu are nevoie de poantă, pentru că situația este deja poanta. Un pastor comite un furt de bijuterii. Nu ca răsturnare dramatică — ca stare de fapt structurală. Fiecare scenă în care apare personajul lui Nicky în Greșeli mari este deopotrivă o scenă despre crimă și o scenă despre un bărbat care și-a construit întreaga existență în jurul convingerii că e o persoană moralmente superioară. Criminalității organizate nu-i pasă de asta câtuși de puțin. Și tocmai în această indiferență absolută a realității față de imaginea de sine a unui personaj se aprinde mecanismul comic al serialului.

You are currently viewing a placeholder content from Default. To access the actual content, click the button below. Please note that doing so will share data with third-party providers.

More Information

Publicul român cunoaște bine acest teritoriu. Nu de ieri. Caragiale, pe care criticii l-au numit „un Molière al românilor”, și-a construit aproape întreaga operă comică pe un singur principiu: contrastul dintre aparență și esență, dintre cine pretinde că este un personaj și cine este de fapt. În O scrisoare pierdută, toți politicienii corupți din micul oraș de provincie se comportă ca și cum morala lor publică i-ar proteja de consecințe — și comediile lui Caragiale există tocmai ca să demonstreze că nu-i protejează. Nicky, pastorul gay care predică transparență morală în timp ce își ascunde relația față de congregație și familie, este un personaj din aceeași descendență. Nu crima organizată îl va demasca în cele din urmă. Ci incapacitatea crimei organizate de a-l lua în serios în versiunea de sine pe care a cultivat-o cu atâta meticulozitate.

Dan Levy îl interpretează pe Nicky: out față de congregația sa, dar obligat să se prezinte ca celibatar, ascunzând relația cu Tareq, interpretat de Jacob Gutierrez, atât față de familie, cât și față de credincioși. Predică claritate morală. Trăiește din disimulare. Scena descrisă în presa de specialitate — Nicky în pat cu Tareq, care îl întreabă de ce cineva ar invoca Dumnezeu împotriva unui iubirii ca a lor, la care Nicky răspunde că „Dumnezeu este perfect, dar nu sunt oamenii care îl interpretează” — nu este o replică comică. Este o replică dramatică adăpostită în interiorul unei farce criminale. Că seria alege să o trateze cu această seriozitate, consultând chiar un pastor gay real pentru autenticitatea personajului, spune ceva esențial despre ce face de fapt: folosește mecanica genului comic pentru a aborda o întrebare care nu este deloc comică — aceea a adevărului mereu amânat.

Taylor Ortega o interpretează pe Morgan cu o mecanică paralelă și opusă. Unde Nicky suprimă, Morgan comentează. Folosește limbajul observației ironice ca scut împotriva propriei vieți — de parcă ar descrie situația altcuiva, nu a sa. O secvență din trailer ilustrează asta cu precizie: Morgan descrie propria răpire în limbajul rețelelor de socializare, ca și cum ar recenza un conținut. Pericolul e real. Personajul îl tratează ca pe o rubrică de critică. Această distanță ironică aplicată amenințării directe este bine cunoscută în cinematografia românească mai recentă: personajele din Umbre, serialul HBO România, trăiesc permanent în spațiul dintre ceea ce știu despre ei înșiși și ceea ce pot recunoaște față de ceilalți — și comedia neagră care înconjoară drama apare exact din această fisură.

Laurie Metcalf o interpretează pe Linda, mama celor doi frați. Talentul ei specific — confirmat în decenii de teatru și film, de la Roseanne la Lady Bird la Hacks — este capacitatea de a livra replicile cele mai devastatoare cu absolută sinceritate. Linda nu este o caricatură a mamei sufocante. Este o femeie care are dreptate în tot ce observă și greșește în aproape tot restul, iar asta o face cu o iubire atât de totală și implacabilă că iubirea și presiunea devin indistincte. Levy a povestit că Metcalf a citit scenariul într-o miercuri și a acceptat joi. Scena care a convins-o conține, în deschiderea serialului, trei replici cu majuscule la căpătâiul bunicii muribunde.

Comparația cea mai utilă pentru publicul român nu este cu Barry pe HBO, ci cu Umbre. Relu, taximetristul din drama HBO România, duce o dublă viață: recuperator pentru un mafiot, soț iubitor acasă, fiecare zi petrecută menținând cele două versiuni ale sale separate. Greșeli mari funcționează pe același principiu, dar în registru mai cald, mai degrabă farsă decât dramă neagră: Nicky și Morgan nu sunt oameni care aleg crima — sunt oameni forțați de circumstanțe să-și dezvăluie cine sunt atunci când performanța de sine devine imposibil de susținut. Diferența dintre seriale este tonul: unde Umbre lasă personajele în întuneric, Levy le oferă, cu umor și fără sentimentalism, o șansă fragilă la onestitate.

Banda sonoră a serialului merită atenție aparte. Levy a angajat-o pe Peaches, muziciana canadiană de électroclash, al cărei univers sonor — angular, sintetic, încărcat de o anxietate controlată — nu are nimic de-a face cu o comedie de familie din New Jersey. Nu e o greșeală de producție. E un semnal formal: serialul este mai ciudat și mai periculos decât genul său sugerează. Muzica menține pericolul la un nivel pe care căldura familiei altfel l-ar dizolva complet.

Cocreatoatrea Rachel Sennott aduce o sensibilitate ascuțită, forjată în Shiva Baby, Bottoms și I Love LA: personaje care se auto-observă cu atâta precizie încât conștiința de sine devine limitarea lor principală, care folosesc ironia ca mod de a exista pentru a evita să se angajeze cu adevărat în propria viață. Morgan este un personaj Sennott într-o serie Levy. Această tensiune între două tradiții comice diferite — una care vrea ca distanța ironică să rămână nerezolvată, alta care vrea ca familia să ajungă în cele din urmă la un fel de adevăr — este întrebarea creativă centrală pe care serialul o poartă deschisă.

Big Mistakes Netflix
BIG MISTAKES. (L to R) Dan Levy as Nicky, Boran Kuzum as Yusuf, and Taylor Ortega as Morgan in Episode 102 of BIG MISTAKES. Cr. Spencer Pazer/Netflix © 2025

Greșeli mari (Big Mistakes) este disponibil pe Netflix din 9 aprilie 2026, cu toate opt episoadele lansate simultan. Seria a fost creată de Dan Levy și Rachel Sennott în cadrul acordului global al lui Levy cu Netflix prin compania sa de producție Not a Real Production Company. Levy este și showrunner și conduce distribuția alături de Taylor Ortega, Laurie Metcalf, Abby Quinn, Boran Kuzum, Jack Innanen și Elizabeth Perkins. Regia primelor două episoade îi aparține lui Dean Holland. Filmările s-au desfășurat în New Jersey și Puerto Rico începând cu august 2025.

Ceea ce serialul râde cu adevărat — și ceea ce râsul protejează pe toată lumea din cameră de a trebui să spună cu voce tare — este asta: Nicky nu a început să mintă în ziua în care a apărut mafia. Minea deja de mai înainte, cu mai multă eleganță și cu complicitatea tăcută a tuturor celor din jurul lui. Crima organizată nu este originea problemei lui. Este pur și simplu prima instituție care a încetat să se prefacă că nu vede.

Discuție

Există 0 comentarii.