Teatru

Revenirea legendei: Jim Hacker și Sir Humphrey se înfruntă cu „cancel culture” în piesa „I’m Sorry, Prime Minister”

Jonathan Lynn încheie saga politică britanică prin mutarea duelului dintre puterea birocratică și idealismul modern de pe coridoarele din Whitehall în universitățile de elită.
Martha Lucas

Maestrul satirei britanice, Jonathan Lynn, revine cu „I’m Sorry, Prime Minister”, capitolul final al legendarului duel dintre Jim Hacker și Sir Humphrey Appleby. Producția, proaspăt transferată la Teatrul Apollo, mută centrul de greutate de la birourile ministeriale la mediul academic din Oxford. Într-o epocă a transparenței radicale, spectacolul explorează dacă tacticile clasice de manipulare birocratică și limbajul de lemn mai pot supraviețui în fața noilor mișcări sociale și a presiunii publice. Această reprezentație marchează un punct de cotitură în evoluția unor personaje care au modelat percepția publică asupra politicii timp de decenii.

Satira politică este, de cele mai multe ori, o marfă perisabilă, strâns legată de neliniștile specifice ale unei anumite epoci. Cu toate acestea, mașinăria guvernării — cu opacitatea sa strategică și manevrele sale defensive — rămâne remarcabil de neschimbată. Această continuitate alimentează narațiunea piesei, proiectând saga lui Jim Hacker în dinamica tensionată a mediului universitar actual. Întrebarea centrală este dacă vechile instrumente ale puterii mai pot funcționa într-o eră care nu mai acceptă ambiguitatea și secretele de culise.

Piesa reprezintă capitolul final al unei povești care a definit imaginea guvernării britanice încă din anii ’80. Scrisă și regizată de Jonathan Lynn, co-creatorul seriei originale, producția propune o schimbare de decor, trecând de la Whitehall la atmosfera claustrofobă, dar la fel de vicioasă, a mediului academic. Griff Rhys Jones preia rolul lui Jim Hacker, fostul prim-ministru aflat acum la pensie și ocupând funcția de rector al Hacker College din Oxford. Totuși, lupta pentru putere nu se termină odată cu mandatul politic; Hacker se trezește în mijlocul unei crize pur moderne, riscând să fie „anulat” de un comitet format din studenți și profesori.

Conflictul îi permite lui Lynn să pună față în față cinismul procedural al secolului XX și certitudinile morale ale momentului cultural prezent. Pentru a naviga prin acest câmp minat, Hacker este ajutat din nou de eternul său adversar și aliat de conjunctură, Sir Humphrey Appleby. Clive Francis revine în rolul influentului funcționar public a cărui pasiune pentru citatele în latină și obstrucția birocratică a rămas intactă în ciuda vârstei. Prezența celor doi veterani pe scenă transformă dialogul într-o meditație asupra mortalității, dar și asupra modului în care autoritatea se adaptează sau eșuează în fața schimbării.

Alături de protagoniști, distribuția îi include pe William Chubb în rolul lui Sir David și pe Stephanie Levi-John în rolul Sophiei, sub coordonarea regizorală a lui Michael Gyngell. Spectacolul nu este doar un exercițiu de nostalgie, ci un comentariu acid despre fricțiunile dintre generații. Se ridică astfel o întrebare pertinentă despre longevitatea arhetipurilor politice: pot maeștrii limbajului dublu să supraviețuiască într-o epocă ce pretinde o transparență absolută?

Amprenta culturală a acestor personaje este imensă. Difuzată inițial între 1980 și 1988, seria creată de Lynn și de regretatul Antony Jay a fost celebră pentru faptul că era programul preferat al lui Margaret Thatcher. Producția oferea o viziune cinică, dar plină de umor, asupra tensiunilor dintre oficialii aleși și aparatul administrativ permanent, câștigând numeroase premii și un loc stabil în conștiința publică. Prin readucerea acestor figuri emblematice la vârsta senectuții, „I’m Sorry, Prime Minister” oferă o concluzie necesară unei conversații de zeci de ani despre putere. Sugerează că, deși actorii îmbătrânesc și câmpul de luptă se mută din sălile de consiliu în curțile colegiilor, absurditatea puterii instituționale rămâne o constantă a vieții publice.

Discuție

Există 0 comentarii.

```