Alexander Gray Associates la Frieze Londra: O confluență artistică

Steve Locke: cruisers (lunch counter), 2024. Oil on panel. 24 x 24 in (61 x 61 cm). 25 1/8 x 25 1/8 x 2 1/8 in framed (63.8 x 63.8 x 5.4 cm framed)
Lisbeth Thalberg Lisbeth Thalberg

Alexander Gray Associates este mândru să expună o gamă excepțională de lucrări recente și istorice ale unui grup distins de artiști, printre care Chloë Bass, Frank Bowling, Ricardo Brey, Bethany Collins, Melvin Edwards, Harmony Hammond, Kang Seung Lee, Steve Locke, Carrie Moyer, Ronny Quevedo, Joan Semmel, Hugh Steers și Ruby Sky Stiler. Acești artiști, fiecare cu o practică unică, depășesc în mod colectiv limitele artei formale și conceptuale prin abordările lor inovatoare privind materialitatea și reprezentarea.

Timp de peste cincizeci de ani, Frank Bowling a infuzat magistral abstracția cu straturi de memorie personală și colectivă, oferind reflecții profunde asupra identității negrilor. Perfecționându-și continuu utilizarea culorilor, tablouri precum Sunrise (2020) evocă luminozitatea caracteristică peisajelor englezești din secolul al XVIII-lea, surprinzând în același timp calitatea strălucitoare, eterică a cursurilor de apă din Guyana, țara natală a lui Bowling. În mod similar, Melvin Edwards, un prieten vechi al lui Bowling, construiește sculpturi abstracte care combină expresivitatea cu formele moderniste. Piese precum Combination (2005) – parte a seriei sale continue Lynch Fragments – utilizează oțelul pentru a evoca teme legate de munca fizică și violența rasială, reconfigurând astfel narațiunile din jurul diasporei africane.

Joan Semmel
Seated, 2024
Joan Semmel Seated, 2024 Oil on canvas 40 x 40 in (101.6 x 101.6 cm) 41 5/8 x 41 7/8 x 2 1/4 in framed (105.7 x 106.4 x 5.7 cm framed)

În schimb, Chloë Bass cercetează potențialul limbajului ca mediu. Documentând bulversările care modelează viața de zi cu zi, lucrarea January 6th – 7th, 2020 (2024) a lui Bass cuprinde o pereche de lămpi inscripționate cu relatarea personală a artistei despre acele zile. Schimbările subtile în intensitatea luminii lămpilor semnifică trecerea timpului, inițiind ceea ce Bass descrie ca fiind noi moduri de „a vedea”. Spre deosebire de Bass, Bethany Collins folosește calitățile materiale ale hârtiei și reacțiile acesteia la intervențiile fizice, pentru a codifica narațiuni istorice mai ample. Cu Old Ship XII (2023), Collins transformă hârtia într-un monument care onorează istoria negrilor americani.

Atât Joan Semmel, cât și Carrie Moyer abordează culoarea și forma cu îndrăzneală și vigoare. Începând cu anii 1970, Semmel a intervenit în tradiția istorică a artei nudului. Lucrări precum Seated (2024) celebrează interacțiunea dintre culoare și carne, folosind propriul corp al artistei drept subiect. În mod similar, compozițiile jucăușe ale lui Moyer se concentrează pe experiențele senzoriale. În Icy Hot (2024), artista creează o suprafață tactilă, imersivă, evocatoare a lumii naturale. Dedicarea lui Ricardo Brey pentru culoare, demonstrată în seria sa continuă de lucrări albastre, inclusiv Filtering of Lights (2023), împletește istoria monocromiei cu elemente de peisaj.

Harmony Hammond și Ruby Sky Stiler aduc o perspectivă homosexuală și feministă asupra picturii, reformulând abordările tradiționale. Lucrările aproape monocrome ale lui Hammond, precum Lace II (2013), prezintă suprafețe puternic texturate, asemănătoare pielii. Prin contestarea monocromiei moderniste, aceste picturi susțin o abordare a abstracției care este profund înrădăcinată în corp. În mod similar, picturile în relief ale lui Stiler sfidează arhetipurile convenționale din istoria artei. Piese precum Seated Blue Figure (with turquoise and red outline) (2024) prezintă figuri feminine colajate pe fundaluri de tip fractal, combătând dihotomia dintre, după cum spune Stiler, „femeia ca subiect al picturii versus creatorul de imagine”. La rândul lor, desenele multistratificate ale lui Ronny Quevedo, precum el centro folklórico (2024), fragmentează și reasamblează motive abstracte din textilele precolumbiene, îmbinând trecutul și prezentul pentru „a da viață unui strămoș al abstracției și figurilor transformaționale”.

În contrast, seria cruisers a lui Steve Locke, inclusiv cruisers (lunch counter) (2024), folosește figurația pentru a surprinde momente intime între bărbați, oferind meditații asupra privirii și a politicii dorinței. Shadow Box (1991) de Hugh Steers explorează, de asemenea, complexitatea dorinței, descriind realitățile psihice obsedante cu care se confruntă bărbații homosexuali în timpul epidemiei de SIDA. În sfârșit, Kang Seung Lee recontextualizează materiale vizuale legate de istoria homosexualilor și de memoria colectivă. În Untitled (Elysian 2) (2024), Lee reproduce păstăi de semințe și flori uscate din Elysian Park, un cunoscut loc de întâlnire al homosexualilor din Los Angeles. Prin memorializarea acestei flore, Lee își propune să creeze „un spațiu pentru experiența corporală prin muncă artistică care nu poate fi ușor exprimată în cuvinte”.

Prezentarea galeriei reunește aceste abordări diverse ale abstractizării și reprezentării, evidențiind metodele expansive ale acestor treisprezece artiști. În mod colectiv, lucrările lor subliniază convingerea că prin „conectarea diferitelor geografii și experiențe, există posibilitatea de a crea noi cunoștințe în acest proces”, după cum a exprimat Kang Seung Lee.

Carrie Moyer
Icy Hot, 2024
Carrie Moyer Icy Hot, 2024 Acrylic, fiber paste, magnum, and glitter on canvas 72 x 50 in (182.9 x 127 cm)
Împărtășește acest articol
Leave a Comment